Va invit la un ceai!!

  Selena

Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”

Autor: Cristian Delcea

Petre Ţuţea

Petre Ţuţea a fost un român anapoda. Comunist convins, „dumirit” la legionarism, pentru a muri în 1991 sub steagul galben al Partidului Naţional Liberal. Adulat în anii ’90, apoi dispreţuit pentru dogmatismul său de şuetă, azi e pretutindeni pe Facebook cu citatele sale celebre şi cu fesul de noapte pe cap.

Petre Ţuţea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muşcel, (judeţul Argeş). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, şi la Cluj. Tot la Cluj face şi Facultatea de Drept, unde îşi ia titlul de doctor în ştiinţe juridice. În perioada studenţiei devine un comunist convins şi scrie la revista “Stânga”.

Lucrează la Ministerul Economiei Naţionale şi este trimis în mai multe călătorii diplomatice: Berlin, Budapesta şi Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica şi alţii. Colaborează la revista “Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Influenţa acestor personalităţi ale culturii româneşti îi va marca viaţa. Ţuţea trece de la stânga la dreapta, devenind legionar.

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940 şi 1944 a fost Şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

După cel de-al Doilea Război Mondial este anchetat cinci ani în stare de arest, fiind condamnat definitiv în 1956. În cei 13 ani de temniţă trece prin închisorile Malmaison, Aiud, Jilava şi Ocnele Mari. După gratii ţine adevărate predici cu paralele între între Platon şi Hristos, între păgânism şi creştinism.  “Constantin Noica mi-a povestit că în inchisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste măsură, anchetatorul a sfârşit prin a proclama răstit, cu titlu de avertisment: «Ascultă, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!» Era pentru el o dovadă de extremă competenţă, o încununare profesională de tipul doctoratului, o proba supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei”, nota, în 1990, Andrei Pleşu.

Petre Ţuţea a trecut testul timpului şi a cucerit reţelele de socializare. Astfel de poze sunt peste tot pe Facebook

Filozofie în Cişmigiu

Ţuţea a fost eliberat din închisoare în 1964, cu sănătatea şubrezită. Cu greu şi-a găsit o garsonieră la etajul opt al unui bloc de lângă parcul Cişmigiu, din Bucureşti. În parc practica un  tip de activitate didactică precum vechii filozofi greci: se plimba cu tinerii pe alei, învăţându-i diferenţa dintre lumina soarelui în amurg şi la răsărit, între prostie şi spirit, între necredinţă şi credinţă.

A publicat articole (majoritatea sub pseudonim) în revistele de cultură şi a supravieţuit datorită meselor gratuite de la cantina Uniunii Scriitorilor.

În tot acest timp a fost supravegheat în permanenţă de Securitate şi i s-a înscenat o delincvenţă, fiind arestat în holul unui hotel, sub învinuirea de speculă, nedovedită.

După decembrie 1989, cunoaşte o popularitate fulminantă. Primeşte în garsoniera sa zeci de ziarişti, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent: ţuţismul. Marian Munteanu, liderul Golaniadei din 1990, se declară un discipol al lui Ţuţea.

Petre Ţuţea publică mai multe cărţi, dar talentul lui nu e acela de scriitor, ci de orator. Astfel, Ţuţea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile.

Andrei Pleşu a scris despre popularitatea târzie a lui Ţuţea ca despre un ultim ghinion al vieţii lui: “I-a fost hărăzit să ajungă un personaj «mediatic» în faza crepusculară a evoluţiei sale, pe un fond de uzură fizică şi psihică greu de compensat fie şi printr-o excepţională înzestrare nativă”.

Ţuţea moare la 3 decembrie 1991, dimineaţa. Avea 89 de ani. Este dus de la Bucureşti la Boteniul natal cu o maşină care transporta morcovi. Înmormântarea are loc în ziua Sfîntului Nicolae, drumul spre locul de veci făcîndu-l într-un car tras de boi. Cei prezenţi la înmormântare susţin că nici măcar nu erau boi. Erau vaci.

 

De la stânga la dreapta şi apoi la centru
„Eram un prost – avea să declare Ţuţea la bătrâneţe – la vârsta la care Eminescu scria «Luceafărul», eu jucam ţurca marxistă”. Petre Ţuţea a fost un tânăr de stânga. Preluase o butadă a unui filozof francez: “Cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!”. Trecerea lui Ţuţea la legionarism s-a petrecut în Germania. Acolo s-a întâlnit cu Nae Ionescu înfocat teoretician al dreptei româneşti din perioada interbelică. "Te-ai dumirit şi tu, Petreche", i-a spus Nae Ionescu. Ţuţea a trecut astfel de la ateism la ortodoxism.

El a rămas în memoria multor români cu o comparaţie între creştinism şi ateism: “O babă murdară pe picioare, care sta în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”.

Ţuţea a murit ca liberal. Cum a trecut la liberalism? A explicat într-unul dintre multele interviuri acordate după 1990. “Daca a urcat pana la mine ditamai animalul, din delicatete... i-am semnat adeziunea”.

“Animalul” pomenit de Ţuţea era Dan Amedeo Lazarescu, unul dintre iniţiatorii reînfiinţării PNL-ului după Revoluţie. Legenda spune că liftul nu a funcţionat în ziua cu princina, iar Ţuţea a fost înduioşat de efortul lui Lazarescu, care, la 72 de ani, urcase pe scări opt etaje pentru el.

”Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa…”

Petre Ţuţea

Sursa: