"Amintiri din copilărie în negativ" (cronica romanului Copilărie sub cod roşu, de Elena Sevaciuc-Selena)
5/5/2014
Elena Sevaciuc-Selena a debutat cu 50 de pagini consistente şi crude în cartea soţului său 15 Noiembrie - Ziua Demnităţii (Ed. Kron-Art, Braşov, 2007, prefaţă Vladimir Tismăneanu). Mărturia aceasta necesară a fost declicul pentru ampla confesiune din Copilărie sub cod roşu (Ed. Transilvania Expres, Braşov, 2013), titlu etern actual pentru biata Românie. Titlul vine să înlocuiască unul anterior, rizibil, sub care romanul apărea (parţial).
Autoarea alternează evenimente crude cu altele încă şi mai crude, iar acestea au darul de a le face absolut credibile pe cele anterioare. Stilistica este a directitudinii, a relatării simple, între mărturie şi lamento, dar şi a eschivei : orice stângăcie poate fi pusă pe seama vocii unui copil, Alexandru, cel care povesteşte, voce coincidentă cu cea auctorială. Astfel, Elena Sevaciuc-Selena (E.S.S.) se exonerează; peste toate, avem de-a face cu o lectură à bout du souffle. Autoarea reuşeşte (încercarea auctorială este şi umană) să se transpună în personajul Alexandru.
După ce scrisese romanul Vocile nopţii (apărut în 1980), Augustin Buzura povestea la o întâlnire cu studenţii cum, transpunându-se scriptic zi de zi într-un personaj feminin ajunsese să-i scape în conversaţiile diurne câte un "eu însămi"... E.S.S. este este departe de contemporaneitate, cu scriitura lucioasă, senzuală, perfectă dar superficială a unei Amélie Nothomb, cu minimalismul bine exersat al Lilianei Corobca, departe de psihologismul rafinat, abisal, oniric al Dinei Hrenciuc. Genul proxim este Charles Dickens în Oliver Twist, dar imaginea cea mai clară este : Amintiri din copilărie în negativ. Alexandru, când fură, e nevoit să fure de-a binelea, când este bătut, pedepsit, este bătut şi pedepsit de-a binelea, când plânge, are motive adânci, şi mai ales este (se simte) orfan. Ca tipologie umană nu poate fi ocolit romanul cu titlu paradigmatic, Mizerabilii, doar că, spre deosebire de acesta, romanul de faţă nu ne supune la o grea încercare rezistenţa la bombasticism. Hector Malot este mult mai aproape.
În acest roman realist tradiţional, România este aşa cum este în realitatea, sinistră pentru umiliţi şi obidiţi, dar E.S.S. creează şi personaje deţinând ceea ce se cheamă calitate umană. Era să scriu persoane, într-atât de veridic, de autentic este romanul. Pare transcrierea în registru masculin a unor experienţe rememorate, lucru accentuat de textuarea la persoana I. Este bine că autoarea urmăreşte timpul linear, cu rare, cinematografice flash-back-uri; astfel se exclude orice stângăcie de construcţie. Dacă romanul este arhitetcură şi labirintul este arhitectură (şi este?), acesta este un labirint puternic dominat de negru, cu ieşirea în finalul roz al cunoaşterii carnale.
Onomastica este inteligentă, normală, fără şarjele simpliste la care recurg din păcate prozatori experimentaţi. Alexandru, în plan simbolic, e un nume de învingător. Familia erodată de adulter şi alcoolism a devenit o realitate tipică pentru vremea noastră. Răul absolut este reprezentat de demonicul George, cameleonicul fals prieten prin definiţie, spirit al răului, asemeni lui Alec D’Urberville.
Subtitlurile voit naive, în acord cu vârsta personajului, explicitează esenţa conţinutistică : "Încep o nou etapă a vieţii şi sper să las în urmă suferinţele", "Frica de orfelinat m-a dus din nou în stradă", "Îmi invit prietenii din gară, acasă", "Necazurile ne urmăresc din trecut", "Se apropia sfârşitul lui George". Naivitatea, jucată sau nu, are efectul de neegalat al "expresivităţii involuntare" eugennegriciene. Trebuie spus că subtitlurile nu reuşesc să deconspire sensul naraţiunii, aceasta devenind subalternă, ele nu sunt tautologice, nu paralizează interesul receptării. Sunt convins că, dimpotrivă, ele sunt un foarte recomandabil motor lectural. Dacă textul este un continuum, fluxul lecturii face textul să băltească. Îl încetineşte.
Ca în Oliver Twist, apare şi subtema banilor ascunşi şi / sau găsiţi, specifică dealtfel romanelor de tip dickensian : "Aici am ascuns eu banii de la Marius. Când i-am luat, am atins cu mâna ceva care se mişca. Era o cutie de tablă. Am tras-o puţin afară şi mi-am dat seama că era cutia despre care tata îmi spusese în biletul de adio. Urma să găsesc ceva acolo. Am băgat-o la loc fără să o deschid. Nu umblam la banii lui decât atunci când împlineam optsprezece ani şi nu trebuia să mă mai ascund. De ei trebuia să mă folosesc pentru a începe să o caut pe mama. Am luat banii primiţi de la Marius. I-am numărat pentru că mă învăţase Romeo valoarea bancnotelor şi a monedelor (s.m., M.D.).
Stilul acesta este, pur funcţional, gradul zero al scriiturii. Incipitul, ca impuls iniţial şi acroş contează cât o deschidere în şah : "Într-un astfel de decor, eu, Alexandru, Alex cum îmi spun toţi, am ajuns după ani de zile fără să vreau. În loc să mă bucur de aceste lucruri stau pe o bancă, dar nu într-un parc, cum ar fi normal, ci într-un cimitir". Ingeniozitatea pe care autoarea vrea şi reuşeşte să o demonstreze nu rezidă în înscenarea unui fatum, ci în delirul behaviorist al nenorocirilor lui Alexandru. Dacă nu ar exista o perfectă concordanţă între vârsta lui Alexandru, mărturisirea lui şi scriitură, romanul nu ar exista nici el ca atare. Traduc aici behaviorismul prin mai mult "simţea că" decât saltul direct în regimul mentalului, ori cu ajutorul trambulinei "se gândea că". Se trece în roman din categoria "lucrurilor pe care nu le-ai dori nici duşmanilor tăi" în categoria "things never to happen", prin registrul tragic (pierderea părinţilor, casei, prietenilor etc.), se trece prin oribil (violul homosexual), ş.a. Marca sensibilităţii feminine se simte mai ales în etalarea creaturilor patibulare sau demonice. Aici, fericita coincidenţă este cea dintre simţirea prepuberă şi cea feminin-maternă. Departe de tot ce se scrie acum, fie cărţi ale bărbaţilor, fie ale femeilor, Elena Sevaciuc-Selena îşi începe cariera, relativ târziu, cu un roman pasionant. Copilărie sub cod roşu este încărcat, de acolo din underground, de o viziune critică deloc concesivă : ce fel de sistem social este acesta care permite martiriul unor copii? Răspunsul este tot între coperţi.
Mircea DOREANU
Sursa: CORONA PRESS
5/5/2014
Elena Sevaciuc-Selena a debutat cu 50 de pagini consistente şi crude în cartea soţului său 15 Noiembrie - Ziua Demnităţii (Ed. Kron-Art, Braşov, 2007, prefaţă Vladimir Tismăneanu). Mărturia aceasta necesară a fost declicul pentru ampla confesiune din Copilărie sub cod roşu (Ed. Transilvania Expres, Braşov, 2013), titlu etern actual pentru biata Românie. Titlul vine să înlocuiască unul anterior, rizibil, sub care romanul apărea (parţial).
Autoarea alternează evenimente crude cu altele încă şi mai crude, iar acestea au darul de a le face absolut credibile pe cele anterioare. Stilistica este a directitudinii, a relatării simple, între mărturie şi lamento, dar şi a eschivei : orice stângăcie poate fi pusă pe seama vocii unui copil, Alexandru, cel care povesteşte, voce coincidentă cu cea auctorială. Astfel, Elena Sevaciuc-Selena (E.S.S.) se exonerează; peste toate, avem de-a face cu o lectură à bout du souffle. Autoarea reuşeşte (încercarea auctorială este şi umană) să se transpună în personajul Alexandru.
După ce scrisese romanul Vocile nopţii (apărut în 1980), Augustin Buzura povestea la o întâlnire cu studenţii cum, transpunându-se scriptic zi de zi într-un personaj feminin ajunsese să-i scape în conversaţiile diurne câte un "eu însămi"... E.S.S. este este departe de contemporaneitate, cu scriitura lucioasă, senzuală, perfectă dar superficială a unei Amélie Nothomb, cu minimalismul bine exersat al Lilianei Corobca, departe de psihologismul rafinat, abisal, oniric al Dinei Hrenciuc. Genul proxim este Charles Dickens în Oliver Twist, dar imaginea cea mai clară este : Amintiri din copilărie în negativ. Alexandru, când fură, e nevoit să fure de-a binelea, când este bătut, pedepsit, este bătut şi pedepsit de-a binelea, când plânge, are motive adânci, şi mai ales este (se simte) orfan. Ca tipologie umană nu poate fi ocolit romanul cu titlu paradigmatic, Mizerabilii, doar că, spre deosebire de acesta, romanul de faţă nu ne supune la o grea încercare rezistenţa la bombasticism. Hector Malot este mult mai aproape.
În acest roman realist tradiţional, România este aşa cum este în realitatea, sinistră pentru umiliţi şi obidiţi, dar E.S.S. creează şi personaje deţinând ceea ce se cheamă calitate umană. Era să scriu persoane, într-atât de veridic, de autentic este romanul. Pare transcrierea în registru masculin a unor experienţe rememorate, lucru accentuat de textuarea la persoana I. Este bine că autoarea urmăreşte timpul linear, cu rare, cinematografice flash-back-uri; astfel se exclude orice stângăcie de construcţie. Dacă romanul este arhitetcură şi labirintul este arhitectură (şi este?), acesta este un labirint puternic dominat de negru, cu ieşirea în finalul roz al cunoaşterii carnale.
Onomastica este inteligentă, normală, fără şarjele simpliste la care recurg din păcate prozatori experimentaţi. Alexandru, în plan simbolic, e un nume de învingător. Familia erodată de adulter şi alcoolism a devenit o realitate tipică pentru vremea noastră. Răul absolut este reprezentat de demonicul George, cameleonicul fals prieten prin definiţie, spirit al răului, asemeni lui Alec D’Urberville.
Subtitlurile voit naive, în acord cu vârsta personajului, explicitează esenţa conţinutistică : "Încep o nou etapă a vieţii şi sper să las în urmă suferinţele", "Frica de orfelinat m-a dus din nou în stradă", "Îmi invit prietenii din gară, acasă", "Necazurile ne urmăresc din trecut", "Se apropia sfârşitul lui George". Naivitatea, jucată sau nu, are efectul de neegalat al "expresivităţii involuntare" eugennegriciene. Trebuie spus că subtitlurile nu reuşesc să deconspire sensul naraţiunii, aceasta devenind subalternă, ele nu sunt tautologice, nu paralizează interesul receptării. Sunt convins că, dimpotrivă, ele sunt un foarte recomandabil motor lectural. Dacă textul este un continuum, fluxul lecturii face textul să băltească. Îl încetineşte.
Ca în Oliver Twist, apare şi subtema banilor ascunşi şi / sau găsiţi, specifică dealtfel romanelor de tip dickensian : "Aici am ascuns eu banii de la Marius. Când i-am luat, am atins cu mâna ceva care se mişca. Era o cutie de tablă. Am tras-o puţin afară şi mi-am dat seama că era cutia despre care tata îmi spusese în biletul de adio. Urma să găsesc ceva acolo. Am băgat-o la loc fără să o deschid. Nu umblam la banii lui decât atunci când împlineam optsprezece ani şi nu trebuia să mă mai ascund. De ei trebuia să mă folosesc pentru a începe să o caut pe mama. Am luat banii primiţi de la Marius. I-am numărat pentru că mă învăţase Romeo valoarea bancnotelor şi a monedelor (s.m., M.D.).
Stilul acesta este, pur funcţional, gradul zero al scriiturii. Incipitul, ca impuls iniţial şi acroş contează cât o deschidere în şah : "Într-un astfel de decor, eu, Alexandru, Alex cum îmi spun toţi, am ajuns după ani de zile fără să vreau. În loc să mă bucur de aceste lucruri stau pe o bancă, dar nu într-un parc, cum ar fi normal, ci într-un cimitir". Ingeniozitatea pe care autoarea vrea şi reuşeşte să o demonstreze nu rezidă în înscenarea unui fatum, ci în delirul behaviorist al nenorocirilor lui Alexandru. Dacă nu ar exista o perfectă concordanţă între vârsta lui Alexandru, mărturisirea lui şi scriitură, romanul nu ar exista nici el ca atare. Traduc aici behaviorismul prin mai mult "simţea că" decât saltul direct în regimul mentalului, ori cu ajutorul trambulinei "se gândea că". Se trece în roman din categoria "lucrurilor pe care nu le-ai dori nici duşmanilor tăi" în categoria "things never to happen", prin registrul tragic (pierderea părinţilor, casei, prietenilor etc.), se trece prin oribil (violul homosexual), ş.a. Marca sensibilităţii feminine se simte mai ales în etalarea creaturilor patibulare sau demonice. Aici, fericita coincidenţă este cea dintre simţirea prepuberă şi cea feminin-maternă. Departe de tot ce se scrie acum, fie cărţi ale bărbaţilor, fie ale femeilor, Elena Sevaciuc-Selena îşi începe cariera, relativ târziu, cu un roman pasionant. Copilărie sub cod roşu este încărcat, de acolo din underground, de o viziune critică deloc concesivă : ce fel de sistem social este acesta care permite martiriul unor copii? Răspunsul este tot între coperţi.
Mircea DOREANU
Sursa: CORONA PRESS
