Elisabeta Rizea - Sfintii inchisorilor: "Au venit, maica, nenorocitii astia de comunisti la putere si ne-au luat tot

 

Serial-Sfintii inchisorilor: "Au venit, maica, nenorocitii astia de comunisti la putere si ne-au luat tot: parul din cap, pamantul, caruta. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul."

  Sfintii inchisorilor: Pr. Ilie Lacatusu (1) ; Valeriu Gafencu (2); Elisabeta Rizea (3); Nicolae Ciolacu (4); Mircea Vulcanescu (5); Pr. Gherasim Iscu (6); Pr Ioan Negrutiu (7); Dumitru Bordeianu (8); Costache Oprisan (9); Ep. Ioan Suciu (10); Marieta Iordache (11); Monseniorul Ghika (12); Andrei Ciurunga (13); Traian Trifan (14); Cardinalul Alexandru Todea (15); Gheorghe Jimboiu (16); Monahul Pimen Barbieru (17); Spiru Blanaru (18); Ion Flueras (19); pr. Dumitru Iliescu Palanca (20); Radu Gyr (21); Vasile Militaru (22); Virgil Maxim (23); Traian Braileanu (24); Pr Evghenie Hulea (25)

Mama Rizea: "Trei zile daca mai traiesc, da'vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea"
 

Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.

A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.

Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.

A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.

Eliberata in primavara anului 1958, Elisabeta continua sa ia legatura cu ofiterii din Rezistenta prin intermediul unei „casute postale" din scorbura unui copac din Valea Morii. Cand conducatorul rezistentei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat in 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou si sentinta ii este prelungita cu inca 25 de ani.

A fost transferata la inchisoarea Mislea, inchisoarea centrala a femeilor detinut politic, unde a stat inchisa alaturi de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare.

In timpul incarcerarii, a fost torturata pentru ideile ei. A fost atarnata cu parul de un carlig si batuta pana la pierderea cunostintei. "Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic".

In termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberata din inchisoare in 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost tinuta sub supravegherea stricta a organelor de ancheta. Era chemata permanent la interogatorii si impreuna cu sotul sau erau considerati ?dusmani ai poporului".

35 de ani mai tarziu, povestea ei a fost publicata in ziarele romanesti si prezentata in documentarele despre perioada comunista.

La alegerile din mai 1990, indemna taranii Romaniei libere „sa nu aleaga un singur partid". In replica, autoritatile au internat-o in spitalul din Pitesti pentru „diagnosticare", dar a reusit sa fuga.

Primul interviu a aparut in serialul pentru televiziune Memorialul durerii. Acest prim interviu a fost facut in 1992, cand o mare parte din sat era impotriva ridicarii unei troite in memoria fratilor ei din munti. Dupa difuzarea interviului, au inceput sa vina oamenii la Elisabeta Rizea au inceput sa i se ia interviuri.

Imaginea si discursul ei au fost folosite la maximum de Conventia Democrata, de stuff-ul de campanie al lui Emil Constantinescu - credibilitatea CDR se datoreaza in mare parte Elisabetei Rizea. Din pacate promisiunile facute de CDR-isti in campanie au fost uitate dupa castigarea alegerilor...

Mama Rizea a fost folosita ca o simpla imagine politica, o carte buna de jucat in fata alegatorilor.

In mai 2001, mama Rizea a fost vizitata de Regele Mihai I, pe care il cunoscuse in copilarie. „Spunea ghicitori, iar eu rideam. Odata, am copt impreuna porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari", povesteste Rizea. "Pina oi muri il iubesc ca pe ochii din cap. Doresc sa fie regele Romaniei, sa fie mereu in tara".

Regele Mihai si regina Ana au luat prinzul impreuna cu Elisabeta Rizea, care i-a servit cu oua rosii, cozonac si vin.

O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu...
Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” - spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze.

Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.
Elisabeta Rizea:
De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. Faceam toate draciile contra comunismului. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura.

Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi. <

Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii.

Ginerele, cuscru, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.
Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...” M-a trantit pe jos.

M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.
Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunu’. alalalt mi-a tras si masa.

Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut...”   De Ionut Baias     HotNews.ro   

                                                                            Selena

Dieta Dukan - cura de slabire si mentinere

Dieta Dukan - pierde kilograme si mentina-te fara efort

Dieta Dukan si-a castigat popularitatea datorita rezultatelor exceptionale atribuite acestui regim de slabit practic, care combate reingrasarea specifica incheierii dietei.

Reformand obiceiuri sanatoase de a manca si ajutand la stabilizarea greutatii, Dieta Dukan a demonstrat faptul ca oricine poate slabi, atata timp cat actioneaza in cunostinta de cauza, potrivit unor principii si faze coordonate de specialisti.

Dieta Dukan inseamna, asadar, garantia ca nu vei slabi extrem intr-o perioada scurta de timp, insa vei slabi sanatos, vei avea grija de corpul, mintea si sansele tale de a te bucura de rezultatele acumulate prin rabdare si vointa.

Dezvoltata de doctorul nutritionist francez Pierre Dukan , Dieta Dukan este cura de slabit pe care se bazeaza milioane de femei din toata lumea, unele surse afirmand ca ar fi printre preferatele celebritatilor Giselle Bundchen si Jennifer Lopez.

Dieta Dukan este dezvoltata in jurul alimentelor bogate in proteine, eliminand pe cat posibil orice continut de carbohidrati, inclusiv fructe, legume, grane. Spre deosebire de dieta Atkins care valorifica aceleasi principii, dieta Dukan propune alimente sarace in grasimi, precum puiul, lactate degresate si pestele.

 

                                  

Un alt atuu al dietei Dukan este diferenta fata de alte cure de slabit, in care seria nelimitata de reguli la dieta si indemnurile de a-ti calcula aportul de calorii slabeau ambitia pana si celei mai motivate dintre noi. In acest sens, desi grupele de alimente care pot fi consummate in dieta Dukan sunt destul de restranse, ele se pot consuma in cantitati nelimitate.

Dieta Dukan urmareste patre etape, primele doua lucrand in favoarea pierderii in greutate, iar cele din urma spre a te ajuta sa te mentii la greutatea dorita, nou regasita.

Dieta Dukan "Etapa de Atac" - prima etapa

Denumita sugestiv "Etapa de Atac", prima faza a programului de slabit se desfasoara pe o perioada de pana la 10 zile, in functie de cate kilograme vrei sa pierzi. In primele cinci zile, cei care urmeaza dieta Dukan se pot astepta la o scadere in greutate de pana la 3-5 kilograme.

In aceasta prima faza, vei consuma numai alimente bogate in proteine, asezonate dupa gust cu alimente care nu contin carbohidrati sau grasimi (otet, mustar, sare, condimente).

                                                           

Ia in consideratie propunerile noastre:

• Pui
• Peste
• Fructe de mare
• Vita
• Curcan
• Oua
• Lactate degresate

In privinta bauturilor, stai departe de calorii din alcool si alege sa bei apa, cafea sau ceai neindulcite.

Dieta Dukan "Etapa intermediara" - etapa a doua

In faza a doua a dietei Dukan, pe langa proteine se vor introduce si cateva legume cu un continut scazut de zahar. Aceasta etapa poate dupa pana la 3 saptamani, in functie de cat doresti sa pierzi in greutate, de regula rezultatul fiind de 2 kilograme/saptamana in minus.

In aceasta etapa a dietei sunt premise pe langa alimentele cu proteine mentionate mai sus, si urmatoarele legume: varza, spanac, telina, rosii, castraveti. Mai mult, legumele pot fi consumate raw, in salate, precum si in supe sau la aburi.

Retine ce alimente trebuie sa eviti:

• Morcov
• Porumb
• Cartofi
• Orez
• Fainoase

Dieta Dukan "Etapa de consolidare" - etapa a treia

In faza a treia din Dieta Dukan se vor reintroduce treptat restul alimentelor, insa pe rand, initial fructele si cerealele, apoi restul alimentelor dorite. Aceasta faza incepe odata ce ai decis ca ai ajuns la greutatea ideala si incetezi a doua etapa.

     

In primele zile (3-5) se introduc fructele si cerealele (grau, porumb, secara), precum si trei felii de paine pe zi.

Pentru a nu reveni insa la vechile obiceiuri, etapa a treia a dietei Dukan recomanda evitarea mezelurilor, a prajelilor si consumul cu modestie a grasimilor.

Dieta Dukan "Etapa de stabilizare" - ultima etapa

Ultima etapa din dieta Dukan presupune stabilirea unui plan de lifestyle si promisiunea catre propria persoana de a nu reveni la consumul de alimente nesanatoase.

Incepand cu acest punct, viata ta se va schimba odata pentru totdeauna, iar kilogramele care se tot intorceau impotriva ta, vor fi tinute la distranta foarte simplu. Incearca dieta Dukan!

Luiza Burhai - Redactor

Sursa: ONE.ro                                                   Selena

Manastirea Comana

 La doar 30 de km de Bucuresti, pe malul Neajlovului cel frumos curgator, nu departe de o magnifica padure de tei, se afla una din cele mai vechi manastiri ale sudului romanesc: Comana. Ctitorie prea putin cunoscuta a lui Vlad Tepes, ale carui oseminte par sa fie ingropate la temelia ei, intre zidurile mancate de vreme isi dorm somnul de veci, domni si boieri munteni, dar si moaste, inca nedezgropate, ale unor mitropoliti si monahi ortodocsi. Impresionanta prin nobletea vechimii ei, Comana nu isi merita uitarea care o inconjoara si nici ranile sapate in ziduri, care striga dupa ajutor

Legendele Comanei

Drumul dinspre Bucuresti catre Giurgiu alearga ca un suvoi de beton, prin campia ametita de primavara. Demult, mlastini intinse ocroteau satele cocotate pe cate un damb de pamant, ascuns intre perdele de stuf. La vremea aceea, ca sa ajungi la Comana trebuia sa strabati cu corabia, pe apele Neajlovului, asa cum a facut si Paul de Alep, neobositul "reporter" medieval care a calatorit prin Tarile Romanesti. Aici, intre mlastini, si-a ridicat Vlad Tepes manastirea-cetate de la Comana, si tot aici a fost ucis, in locul numit "Fantana cu nuc". Dupa el, alti domnitori ai Tarii Romanesti au fost atrasi de tarina asta, pe-atunci scufundata trei sferturi in ape: Matei Basarab, Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu. Nu departe, la Calugareni, Mihai Viteazu l-a infrant pe Sinan Pasa, intr-o batalie napraznica. Pamantul geme de istorie. Dar nu-l aude mai nimeni. Oamenii locului navigheaza pe o alta istorie, in alte ape, incarcata de noi batalii...

Curtea interioara a manastirii

 

Fireste, simt si ei, cateodata, un duh voievodal plutind precum ceturile campiei, si daca vrei, iti arata fantana unde i s-a taiat capul lui Tepes, iar daca ai rabdare sa-i descosi, le descoperi si un motiv de mandrie: Tepes Voda e ingropat la ei in sat, la manastirea-cetate Comana, cladita de domnitor pe o insula, intre mlastini. "Osemintele lui Tepes sunt la noi si nu la Snagov, cum se zice", spune cu un zambet victorios, atarnat de colturile mustatii, un batran. Si daca te arati neincrezator, se va gasi un altul care sa-ti spuna o legenda, despre cum Tepes se arata dusmanilor, prin campie, infricosandu-i chiar si mult dupa moartea sa. Iar cu rabdare vei da si peste vreo batranica invesmantata in haine cernite, de lana aspra, care sa-ti povesteasca ispravile domnitorului "drept si sfant", pe vremea caruia la fiecare fantana se gasea cate un pocal de argint si nimeni nu cuteza sa-l fure. "Dar asta a fost de mult", vor zice toti cu naduf. De vremurile eroice si cucernice mai aminteste acum doar manastirea Comana. O fortareata din piatra de rau, in pamantul careia isi dorm somnul de veci, alaturi, domnitori, boieri, calugari si osteni. O necropola putin stiuta, adumbrita de rugaciunea neincetata si unde minunile sunt tainuite.
De-a lungul anilor, la Comana au fost facute lucrari de restaurare si sapaturi arheologice care au dat la iveala ramasitele pamantesti ale celor care au vietuit aici. In popor se spune ca manastirea sta pe oase de sfinti, dar nimeni nu poate aduce dovezi. N-au mai ajuns pana azi vesminte, odoare, inscriptii sau documente, care sa ne spuna cine sunt mortii de la Comana. In planul divin se pare ca e mai de folos sa staruie misterul, care atrage lumea ca un magnet.

Minuni care nu se povestesc

Pe dinafara, manastirea Comana pare parasita. Zidurile, cate au mai ramas, par sa se tina-n picioare doar prin mila cereasca. Poarta arcuita sub un turn clopotnita - candva falnic - da spre o curte modesta, marginita sever de chilii. Ferestrele lor sunt ochi orbi, fara lumina vreunei flori. In mijloc, biserica, simpla si cazona. Si cu toate acestea, in aerul matasos si parfumat de primavara, te simti dintr-o data acasa.
In biserica e curat si ordine. Un cor psaltic iti mangaie inima. Chipurile sfinte de pe pereti iradiaza o altfel de lumina decat aceea cernuta peste vopseluri, prin geamurile inguste. O lumina ca aceea de pe fetele unor bunici dragi, care isi revad nepotii dupa mult timp. Pelerinii calca pe varfuri, parca sa nu-i deranjeze pe cei ingropati sub pardoseala: domnii Radu Serban si Nicolae Petrascu (fiul lui Mihai Viteazu) si printii Cantacuzini din ramura Draghici. Orice soapta se aude clar, cu o rezonanta de metal nobil, sub batrana bolta.

Parintele staret Mihail Muscariu ne iese in intampinare. Inalt, trup subtiat in post, ochi de icoana bizantina. Vorbeste calm, profesoral, dar fara afectare. La rastimpuri, mainile sale deseneaza mladios aerul. Parintele nu se supara ca ne miram de tineretea sa surprinzatoare pentru slujirea la care a fost chemat: doar 25 de ani! "Altul e timpul calugarului. Nu se masoara in ani, ci in nevointe" - spune incet, ca pentru sine.

inchinam impreuna la icoana Sfantului Ierarh Nicolae, patronul manastirii. Icoana facatoare de minuni, batrana de 300 de ani. Credinciosi din toata Muntenia vin dinaintea ei sa-si verse oful, amestecat cu lacrimi si rugaciuni. Sunt nenumarate fapte minunate care s-au petrecut dupa inchinaciunea unor bolnavi sau nevoiasi in fata acestei icoane. Dar le invaluie acelasi mister care inconjoara mormintele. Oamenii cred ca despre minuni nu e bine sa se stie, sa se vorbeasca. Ele trebuie traite si marturisite doar prin felul in care iti schimba viata.

Icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae

 

Parintele Mihail ne spune ca, in cateva randuri, manastirea a trecut peste necazuri numai cu ajutorul Sfantului Nicolae, dupa ce obstea s-a rugat la icoana sa.
La Comana, doar Fecioara Maria este mai venerata decat Sf. Nicolae. In august, la Adormirea Maicii Domnului, curtea manastirii si imprejurimile se umplu de puhoi de lume. Crestinii vin din ajun sa privegheze si, pe cei mai multi, ii gaseste roua dimi-netii in iarba. Adormirea Maicii Domnului este pentru manastire ca un al doilea hram. O traditie careia nimeni nu-i mai stie radacinile face ca oameni din toata tara sa vina sa o cinsteasca pe Preacurata Fecioara la 15 august. Localnicii au fata de Maica Domnului o dragoste ca pentru mama lor si se gandesc ca la o manastire i se pot ruga mai cu ravna.
Parintele Marian, proaspat preot de mir aflat in practica liturgica la Comana, ne spune ca oamenii vin aici pentru ca simt cum li se raspunde rugaciunilor. Regimul de viata monahala, ca cel de la Muntele Athos, si puterea pe care Dumnezeu o va fi dat moastelor de la Comana fac ca manastirea sa straluceasca, de cel putin doua ori pe an, spre finalul verii si la inceputul iernii, de Sfanta Maria si de Sfantul Nicolae.

Oasele lui Tepes se odihnesc la Comana

Parintele Mihail este staret de doar cateva luni, dar vietuieste la Comana de cand a fost tuns in monahism, in urma cu trei ani. A venit aici dupa ce si-a ispravit un masterat in Teologie la Ierusalim, fermecat de pacea locului. "Pe cat de zbuciumata e istoria manastirii, pe atat de linistita este zona aceasta. Monahi si pelerini marturisesc laolalta despre pacea pe care o simt aici. Pace care vine din 550 de ani de viata monahala. Rugaciunile si nevointele calugarilor care au trait aici au dat roade duhovnicesti, din care putem sa gustam si noi."
Parintele este preocupat de istoria locului, pe care o stie precis, pe date, nume si fapte. A rascolit arhive, a cercetat batrani duhovnici si a vorbit cu multi oameni despre manastire si primul ei ctitor, Vlad Tepes.

Un staret preocupat de istorie

- Vlad Tepes a fost omorat pe drumul ce leaga Bucurestiul de Giurgiu, in 1465, la trei ani dupa ce a construit manastirea Comana, in 1462. Taranii au pastrat pana astazi in memoria colectiva locul unde a fost ucis, numit "Fantana cu nuc" sau "Fantana cu leac". Conform practicilor din Evul Mediu - domnitorul a fost decapitat, capul fiind dus sultanului, iar trupul urmand a fi inmormantat in cea mai apropiata manastire sau biserica legata de numele sau. Or, singura manastire ctitorita de Vlad Tepes in acest areal este aceasta, de la Comana. In anii '70, doi cercetatori de prestigiu de atunci, Lia si Adrian Batranu, au facut sapaturi arheologice si au evidentiat locul unde a fost bisericuta de lemn a lui Tepes, langa turnul clopotnita. Acolo unde trebuia sa fie mormantul ctitorului au gasit un trup decapitat, fara nici un insemn domnesc si fara nici o inscriptie, dar de jur-imprejur cu monede emise in vremea lui Vlad Tepes, ceea ce ne face sa credem ca aici isi va fi gasit odihna marele voievod.

- Ce simt si marturisesc comanenii fata de Tepes: dragoste, evlavie, teama?

- Ei cred ca a fost un mare aparator al neamului si al credintei noastre. Spun despre el ca e "voievodul dreptatii", caci in timpul lui nu se fura si nu se facea rau. Astazi, numai la Sfantul Munte Athos se mai intampla sa se poarte oamenii asa. Acolo lasi o scrisoare pe jos si este dusa la destinatar, fara sa fie deschisa. Deci, vedem ca sub domnia lui Tepes era un duh mai adanc si mai bun decat cel al simplei autoritati.

Frumusete si pace. Comana se mandreste cu 550 de ani de viata monahala

Terasa boltita sta cu fata catre Neajlov

 

Dupa inca o suta de ani, marele vornic Serban Cantacuzino a restaurat manastirea, in stilul brancovenesc, construind un etaj cu chilii noi peste cele existente si un elegant foisor spre nord. Atunci, manastirea a devenit loc de inhumare a familiei Cantacuzino si mare centru cultural si religios. La 1640, Mitropolitul Longin al Tarii Romanesti isi avea resedinta la Comana. Tot aici si-a facut ucenicia viitorul mitropolit al Ardealului si marele luptator antiotoman, Sfantul Ierarh si Marturisitor Sava Brancovici (1620 - 1683).
Decaderea Comanei a inceput odata cu domnia Mavrocordatilor. Nicolae Mavrocordat a inchinat-o Patriarhiei Sfantului Mormant de la Ierusalim, calugarii romani au fost inlocuiti cu monahi greci, iar manastirea si-a pierdut incet, incet toate odoarele si averile. Grecii au administrat-o rau si au trimis peste granita ce avea mai de pret. In 1863, era de tot saraca si darapanata, biserica fusese inchisa, iar in manastire mai ramasese doar un calugar, care nu stia o boaba romaneste. Cuza Voda a secularizat pamanturile manastirii si a si transformat-o in parohie. Vreme de o suta de ani, biserica a fost parohiala, iar staretia - folosita ca scoala generala. Cuza a poruncit sa fie secate mlastinile. Satul s-a putut apropia de ea tot mai mult, cum vine cerbul la apa, asa incat azi manastirea este la marginea drumului principal al Comanei. Doar zidurile sale batrane o mai despart de "lume". "Toate manastirile ortodoxe ar trebui sa fie inconjurate de ziduri, ca ele sunt inchise catre lume si deschise sus, catre Cer, catre Dumnezeu", spune parintele Mihail. Sfintia sa intareste insa ca satul iubeste manastirea, in a carei biserica sute de ani s-au botezat si s-au cununat toti comanenii. Abia acum doi ani a inceput constructia unei biserici de parohie in sat, la initiativa Preasfintitului Ambrozie, Episcopul de Giurgiu.
Cetatea monahala de la Comana a redevenit manastire in 1992, si de 16 ani se zbate in lipsuri, ca sa imbrace haina noua si curata, ca o adevarata mireasa a lui Hristos. Zidurile trebuie reparate, acoperisul - inlocuit, pictura - refacuta, centrala termica - o hardughie improvizata care inghite o caruta de lemne pe noapte, ca abia sa dezghete geamurile in timpul iernii - trebuie schimbata.

Ruina vechiului turn

In spatele bisericii exista un mic mausoleu al eroilor necunoscuti, cazuti in primul razboi mondial, in luptele de pe Neajlov, cladit dupa indicatiile lui Nicolae Iorga, in 1932. In cripte ordonate militareste, pe stanga si pe dreapta, sunt depuse ramasitele pamantesti ale unor eroi, sub lespezi de marmura. In rest, praf adanc, ca un covor, si pereti goi, odinioara albi, de care se sprijina cateva icoane, prapuri si o cruce pe care e pictat Mantuitorul. In centru, spre capat, o masa de piatra, in chip de altar. "Vrem sa transformam mausoleul intr-un paraclis inchinat Sfintei Ecaterina, de la care avem particele de moaste. Si speram sa reusim sa facem ceva frumos, spre slava lui Dumnezeu si spre bucuria oamenilor, care vin sa se foloseasca in primul rand duhovniceste", ne impartaseste parintele Mihail planurile sfintiei sale.
Cu toate trebuintele manastirii, parintele staret crede ca ele se vor face dupa voia Domnului, la vremea cuvenita. Nu e dispus sa grabeasca lucrurile si sa-i inhame pe cei zece calugari, mai degraba la munca fizica decat la rugaciune. "E normal ca dupa o intrerupere de o suta de ani, sa fie multe de construit, dar nu suntem aici doar pentru a ridica ziduri. Daca ne pierdem linistea si firescul, daca ne uitam menirea, n-am facut nimic".
Fotografii de ANDREI CHERAN

Sursa : Formula AS

Autor: Claudiu Tarziu

                                                                                                 Selena

635 de ani de la prima atestare documentară a Castelului Bran

Prima atestare documentară a Castelului Bran este actul emis în Zvolen de Ludovic I de Anjou (1342-1382), din data de 19 noiembrie 1377, prin care braşovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea „cu munca şi cheltuiala lor proprie“.
CITEȘTE ȘI: Povestea lui Vlad Țepeș – Dracula, filmată de National Geographic Channel
Acesta confirmă sașilor din Scaunul Brașovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu această ocazie, regele promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge “în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran.

Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o “nouă cetate de piatră”, permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, va fi fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Ea este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.

În anul 1395 Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.
În 1407 Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419.
În anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În 1498 cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către scaunul Brașovului.

În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Regina l-a amenajat și l-a lăsat moștenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din țară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat și devastat. Castelul s-a redeschis apoi vizitelor publice în 1956, fiind parțial amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.

Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea „legenda pare să fie mai puternică decât realitatea … aici turnându-se Interviu cu un vampir ” [1], un film cu acest subiect, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir a voievodului muntean. Recent el a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale, în calitate de moștenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinația de muzeu. România și-a asumat și costurile renovării și întreținerii castelului și are un drept de preempțiune pentru achiziția viitoare a castelului.

De Sebastian Dan
Sursa: Newsbv
                                                       Selena

Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer

În fiecare an, la 9 noiembrie, creştinii ortodocşi îl comemorează pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer, unul dintre patronii Bisericii Radu Vodă din Bucureşti. Sfantul Ierarh Nectarie Taumaturgul s-a născut in oraselul Silivria din Tracia, de pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846, fiind crescut, impreuna cu cei 6 frati ai sai, in dreapta credinta. La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol, unde munceste din greu pentru hrana. Singura lui mangaiere, dupa orele istovitoare de munca, era Sfanta Biserica.


La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol, unde munceste din greu pentru hrana. Singura lui mangaiere, dupa orele istovitoare de munca, era Sfanta Biserica. Remarcat de catre conducatorii Scolii Metocului Sf. Mormant, este angajat ca pedagog si invatator la aceasta scoala. Tot ca invatator, incepand de la varsta de 20 de ani, il aflam si in insula Hios. La 27 de ani isi urmeaza glasul constiintei si, din dragoste pentru Hristos, devine monah la Manastirea Nea Moni, de pe aceasta insula. Ajutat de Dumnezeu printr-un om bogat, care era cucerit de viata sfanta dusa de catre Parintele Nectarie, el isi implineste visul de a invata si termina liceul in 1881. Cu binecuvantarea Patriarhului Alexandriei, urmeaza Facultatea de Teologie din Athena.

Sfântul din Eghina
Reintors in Alexandria Egiptului, este numit predicator principal al Patriarhiei. Tot atunci, Sf. Nectarie tipareste mai multe carti de raspandire a dreptei credinte. Trece prin toate treptele ierarhice, fiind hirotonit (15 ianuarie 1889) episcop si numit Mitropolit de Pentapolis. In anul 1890, din pricina unor neintelegeri, este trimis in Grecia. Injosit si trecut cu vederea multa vreme, ajunge in cele din urma director al Seminarului Teologic Ortodox Rizareion. In afara de formarea tinerilor seminaristi, s-a ocupat si de cresterea duhovniceasca si inchegarea unei stranse comuniuni intre cei care ii erau ucenici. Renunta la functia de conducator al Seminarului Teologic dupa ce considera ca si-a indeplinit datoria si intemeiaza impreuna cu un grup de ucenice Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina. Dupa trecerea sa la cele vesnice, in 1920, printr-o intamplare minunata, trupul sau este descoperit neputrezit si izvorand mir.  Canonizarea sa a avut loc in 1961, fiind serbat pe 9 noiembrie. Despre minunile savarsite de Sf. Nectarie in zilele noastre - mai ales vindecari de cancer si alte boli grave, ce se savarsesc la moastele sale, ori cu untdelemn de la candela sa - s-au scris nenumarate carti in Grecia, care in parte au fost traduse si in romaneste.
 Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul este unul dintre hramurile Bisericii Radu Vodă din Bucureşti (celălalt fiind Sfânta Treime)

Manastirea Radu-Voda din Bucuresti

Veche de aproape patru secole si jumatate, Manastirea Radu-Voda din Bucuresti, asezata pe o colina din imediata apropiere a Dambovitei, chiar in centrul orasului, a inceput de cativa ani sa renasca. Ctitorie a voievodului Alexandru Mircea, ea a fost desavarsita de voievodul Mihnea Turcitul. In zbuciumata sa istorie, manastirea, asezata pe o veche vatra de locuire dacica (dupa cum o dovedesc sapaturile arheologice efectuate in incinta), a fost martora umila si tacuta a istoriei acestui neam. Dupa biruinta lui Mihai Viteazul de la 1595, ienicerii lui Sinan Pasa arunca in aer biserica manastirii. Reconstruita de domnitorul Tarii Romanesti, Radu Mihnea, intre anii 1613-1614, ea este inchinata de acesta Manastirii Iviron de la Muntele Athos. Reaua administrare greceasca lasa insa manastirea, dupa plecarea calugarilor greci, intr-o stare deplorabila. Manastirea a fost restaurata din nou in anul 1625 de catre Alexandru Voievod, fiul lui Radu-Voda.

Multe alte rele aveau sa se mai abata asupra acestui sfant locas: daramarea incintei manastirii de catre ministrul Cultelor din 1875 (nimeni altul decat Titu Maiorescu!) sau infiintarea aici a primei „Scoli de partid“ din Bucuresti, in 1948. Rectitorita de catre Patriarhul Iustinian,  care isi are mormantul chiar in biserica manastirii, si pictata de catre Parintele  Sofian Boghiu de la Antim, manastirea este reactivata in 1998 de catre Prea Fericitul Teoctist. Intaistatatorul acestui sfant asezamant este astazi P. S. Varsanufie Prahoveanul, iar obstea numara 15 monahi.

Slujbele se desfasoara dupa randuiala athonita, cu liturghie zilnica, ceasuri si priveghere de noapte. Manastirea incepe sa-si recapete frumusetea de odinioara, care-l incantase pe vestitul secretar al Patriarhului Macarie de Antiohia, Paul de Alep, acesta socotind-o, se pare, cea mai frumoasa manastire vazuta in peregrinarile sale. Avand hramul Sfanta Treime, manastirea si-a luat ca protector, din 2002, pe Sf. Nectarie Taumaturgul. Particele din moastele sfantului, daruite staretiei in 2001, se afla asezate intr-o frumoasa racla, in partea dreapta a bisericii, sub un baldachin.

Sursă: Ceritudinea.ro
                                                                        Selena

Intodeauna exista un nou inceput

In data de 13 .11.2012 a fost lansata in prezenta mai multor zeci de persoane la Galeria Kron-Art din Brasov, volumul Inima de Bolovan – Inima de Tigan – Autor Elena Sevaciuc  Selena. Cartea a fost publicata de – Editura Kron-Art director artistul plastic Gabriel Stan, si a fost prezentata de scriitorul Mircea Brenciu si de Lectorul la Facultatea de Litere Virgil Borcan.  Prefata volumului poarta semnatura filozofului A.I.Brumaru din care va prezint cateva fragmente.

 “Intaia calificatie, vizibila inca de la prima ochire si care va caracteriza apoi intreaga carte de debut a Elenei Sevaciuc, Inima de bolovan, inima de tigan , in fond un mic roman confesiv(nu insa si o istorie de familiei) , e usurinta nararii , arta prozei in definitive ,ca sa parafrazam aici pe esteticianul roman cunoscut.” […] “ Neprecizandu-se sever intre canoane, nesupunandu-se, vreau sa va spun , unor reguli de roman canonic , aceasta scriere seducatoare a Elenei Sevaciuc nu urmeaza o anumita directie de dezvoltare a temei , libertatea desfasurarii epice fiind in acest caz netarmurita – intamplarile sunt eteroclite ca si vremurile , “harababura” nu e doar in capul asediat al personajului , ea repetand de fapt caleidoscopul evenimentelor. Din toate acestea , insa , se incearca – si in buna masura cartea Elenei Sevaciuc izbuteste – constituirea unei imagini obiective despre fiinta umana in anumite situatii limita.” A.I.Brumaru 

“Fara oameni cu suflet mare in jurul tau nu faci nimic” la lectura mi-am amintit de reproducerea scarii cu dubla revolutie a palatului de la Fontainebleau ,pentru ca naratorul impleteste doua destine: al orfanului Alexantru in cautarea (initiatica) a mamei , respectiv a medicului Mihai , traumatizat de accidentul rutier in care isi pierduse sotia , copilul si viitorul copil inca nenascut. Tragedia care ii impietreste , la propriu si la figurat , inima (mai ales in privinta tiganilor). Doua destine , unul ascendent , celalalt descendent , atingandu-se , apoi separandu-se intrun soi de balet karmic , pe fundalul unei lumi (postdecembriste) bolnave , urîtite , agresive. O lume ca in romanele lui Dickens sub-lunara , murdara de patimi , dar cu oaze de lumina ( Marius prietenul muribund al lui Alexandru) care iti dau puterea sa mergi inainte. Deznadejdii lui Alex i se pune capat: Isi va regasi mama. Inima “de bolovan” a doctorului e inlocuita cu una de carne a unui – deloc intaplator – tigan mort si el accident. De unde reconfigurarea totala , spectaculoasa a finite umane.” Virgil Borcan   

In incheiere scriitoarea Elena Sevaciuc  a declarat ca: ”Aceasta carte am sris-o, datorita acumularii mai multor suferinte, in special dupa  acel noiembrie “87 de acum 25 de ani.

.                            Selena

Lansare carte

                                   

Maica Tereza – o sfântă a zilelor noastre

Maica Tereza este femeia care a schimbat definitiv istoria binelui şi a binefacerilor în secolul XX. A încercat să facă ceea ce nici o mare putere, nici o revoluţie, nici o descoperire a secolului trecut nu au putut face – să reconcilieze persoane de religii diferite pe calea binelui – a ajutorării săracilor şi a suferinzilor.

Născută la 26 august 1910 la Skopje, Agnes Gonxa Bojaxhiu era fiica unui negustor aromân bogat, Nicola Bojaxhiu, şi a Dranei. Originea sa aromână, afirmată în unele surse, este infirmată de altele care susţin originea sa albaneză. Agnes a fost un copil cuminte, dintr-o familie înstărită, cel de-al doilea nume al său, Gonxa, însemnând boboc de trandafir. Născută în Imperiul Otoman, a trăit apoi în Albania independentă (din 1912). Nicola Bojaxhiu a fost unul dintre militanţii pentru independenţa Albaniei. Acesta a murit în 1919, în împrejurări suspecte.  Familia Bojaxhiu era catolică, iar Agnes a fost crescută în spiritul credinţei şi al dragostei faţă de semeni.
Pierderea tatălui a adus cu ea şi pierderea averii familiei, asociatul tatălui contribuind la aceasta. Rămasă văduvă, Drana a înţeles că trebuie să lupte pentru supravieţuire şi a deschis o mică negustorie cu broderii şi covoare făcute în casă şi astfel şi-a întreţinut familia. Drana Bojaxhiu s-a opus cu vehemenţă dorinţei tinerei Agnes de a se călugări, dar a înţeles că fiica sa are o chemare, pentru asta și i-a dat binecuvântarea. 

                                                  

Sora Tereza şi drumul spre IndiaTânăra Agnes auzise de misionariatul în India, de o ţară îndepărtată unde oamenii erau atât de săraci încât cerul le era acoperiş şi mormânt, şi a dorit să-i ajute. A plecat la 26 septembrie 1928 din Skopje spre Zagreb şi apoi spre Dublin unde a intrat în Congregaţia Surorilor de Loreto. După două luni petrecute în Irlanda, şi-a continuat drumul spre India, iar în ianuarie 1929 a ajuns la Calcutta. Cu un talent aparte, a învăţat rapid atât engleza, cât şi bengali. După doi ani, în 1931 a făcut primul legământ religios de călugărie şi şi-a ales numele de Tereza. A admirat-o şi venerat-o pe Sfânta Theresa de Lisieux – o sfântă modestă care şi-a petrecut întreaga viaţă rugându-se pentru cei săraci, şi a dorit să-i urmeze pilda.
Timp de aproape două decenii, maica Tereza (a depus jurământul la Darjeeling, în 1937) a locuit în Calcutta, la Şcoala St. Mary ce aparţinea Conventului Loreto, din cartierul Entally din partea de est a oraşului. Şcoala era orfelinat şi internat pentru copiii străzii. Maica Tereza a organizat o şcoală pentru copiii de pe străzile Calcuttei, considerând că educaţia şi igiena pot face minuni.
Dar încercările vieţii abia acum începeau pentru maica Tereza. Cel de-al Doilea Război Mondial a cuprins şi India. Mănăstirea maicii Tereza a fost rechiziţionată de către armata britanică, copiii evacuaţi iar călugăriţele au plecat din Calcutta.

Trenul spre Darjeeling
Maica Tereza a hotărât să rămână în Calcutta, între săracii ce deveniseră ai ei. A educat copiii străzii pe străzi, în clase improvizate. După război, situaţia, şi aşa grea, din oraş s-a înrăutăţit, refugiaţii din Pakistan erau tot mai numeroşi şi mai săraci, conflictele religioase tot mai multe, iar mişcarea de independenţă a Indiei divizase societatea indiană. Foametea şi violenţa extremă cuprinsese Calcutta, iar sărăcii trăiau şi mureau sub cerul liber fără ca cineva să-i ajute. Luptând cu ignoranţa, violenţa şi foamea, zi de zi, în mahalalele Calcuttei, maica Tereza s-a îmbolnăvit grav, fiind suspectă de tuberculoză. La insistenţele superiorilor săi, a plecat în septembrie 1946 la Darjeeling, pentru a se trata. În trenul spre Darjeeling a avut o viziune divină ce i-a spus Părăseşte conventul şi lucrează pentru cei sărmani. Din acest moment, maica Tereza şi-a dedicat întreaga viaţă săracilor de pe străzile Calcuttei. A locuit în mijlocul acestora până la sfârşitul vieţii.
Biserica Catolică a înţeles dorinţa acesteia, iar liderul Bisericii Romano-Catolice din India i-a acordat la 8 august 1948 un indult de eclaustrare – ce-i permitea să părăsească mănăstirea şi să trăiască în lumea laică fără a-şi pierde statutul monahal.
Maica Tereza a părăsit mănăstirea, a îmbrăcat un sari alb şi a plecat să trăiască în mijlocul săracilor. A învăţat să îngrijească bolnavii şi a început în 1948, singură, munca în mahalalele sărace fără vreun ajutor material din partea bisericii. Tot în 1948 a primit cetăţenie indiană. Prima şcoală a înfiinţat-o pe un teren viran în mahalaua Motjiheel. Cu ajutorul donaţiilor a construit o clasă şi o infirmerie şi s-a îngrijit de educaţia şi sănătatea copiilor din împrejurimi.
Din păcate, au apărut şi multe voci care i-au contestat atât autoritatea, cât şi acţiunile. Chiar unele autorităţi indiene spuneau că educaţia copiilor din mahalale nu e necesară. Dar maica Tereza nu s-a îndoit niciodată de misiunea sa! A primit ajutoare de la persoane de o altă religie, musulmani, hinduşi, sikh, jainişti, budişti care au văzut în ea şi în munca ei bunătatea. Maica Tereza nu a discriminat niciodată pe cei de o altă religie, i-a îngrijit cu abnegaţie pe toţi copiii şi pe toţi suferinzii indiferent de religia acestora.

 

Misionarele Carităţii - un drum de o viaţăÎn anii, 1948 – 1950, a adunat în jurul său călugăriţe tinere şi bătrâne şi a compus un grup - recunoscut ca fiind o Congregaţie religioasă de către episcopul de Calcutta, denumită, din 1950, Misionarele Carităţii.
Încă din timpul vieţii maicii Tereza, au apărut legende legate de întâmplările sau minunile sale. Oameni necunoscuţi sau personaje stranii donau proprietăţi sau sume importante de bani pentru cauza nefericiţilor din mahalalele Calcuttei. Aceste legende au dus la crearea unei aure, ceea ce pentru unii erau „întâmplări stranii”, pentru alţii era mâna Bunului Dumnezeu.
Pe rând, Misionarele carităţii au construit Căminul Carităţii, apoi Casa Muribunzilor din Kalighat  unde orfanii, bolnavii, muribunzii găseau hrană, acoperiş şi alinare. Dar misiunea maicii Tereza a fost extrem de dificilă. La mijlocul anilor’50, pe străzile Calcuttei trăiau aproximativ două milioane de persoane fără adăpost, care se hrăneau din resturi, când le găseau, astfel că Misionarele Carităţii făceau cu greu faţă numărului imens de cereri de ajutor. Actele sale de caritate au trezit şi invidia şi ura unora care o acuzau de prozelitism catolic, dar maica Tereza nu a cerut nici unui pacient să se convertească. Celor ce mureau în aşezămintele misionarelor li se făcea o înmormântare conformă cu religia lor. A îngrijit suferinzii, indiferent de religia lor. Cazul care a rămas în istorie este cel al unui preot hindus care hulise actele maicii, dar care, fiind grav bolnav, a fost abandonat de ai săi şi a ajuns la Casa Muribunzilor, fiind îngrijit până la moarte de maica Tereza.
În 1955, a pus baza Casei Copiilor, încercând să adune de pe străzi copiii bolnavi, orfani, cei cu handicapuri severe abandonaţi de părinţi. Dar cea mai grea boală a copiilor indieni era malnutriţia, iar fondurile primite din donaţii nu erau suficiente pentru a-i hrăni pe toţi.

                                               

Lupta cu lepra şi cu prejudecăţileO altă luptă dusă de maica Tereza, ce i-a adus, din timpul vieţii, aura de sfântă, a fost lupta cu lepra – boala Hansen, o maladie ce s-a dovedit a fi ereditară şi care nu se ia prin contactul direct cu cel bolnav. Maica Tereza a încercat să schimbe modul în care bolnavii de lepră erau priviţi de către semenii sănătoşi. A îngrijit cu mâna sa leproşi pentru a arăta că boala nu este contagioasă şi a încercat să-i educe pe cei care aveau cazuri în familie, deoarece, dacă boala era diagnosticată de timpuriu, se putea trata. Oamenii simpli au considerat că maica Tereza face miracole, că atinge leproşii şi aceştia se vindecă, dar nu acesta era miracolul făcut de ea, ci miracolul împotriva ignoranţei, a superstiţiei şi a relei-voinţe. A atras atenţia asupra acestor nefericiţi ce puteau fi îngrijiţi şi mai ales asupra modului inuman în care aceşti suferinzi au fost trataţi de către societate, timp de sute de ani.
Toate activităţile maicii Tereza nu au rămas fără ecou în India şi în întreaga lume. În anul 1962, guvernul indian i-a acordat premiul Padma Shri, una din cele mai importante distincţii indiene şi premiul cel mai drag maicii Tereza. Cu banii primiţi a construit un nou aşezământ şi a înfiinţat o versiune masculină a Misionarelor Carităţii, un grup de tineri călugări. Fraţii Misionari ai Carităţii au fost recunoscuţi oficial de curia romană în anul 1967.
Odată cu multiplicarea activităţilor Misionarelor Carităţii şi ecoul mondial al acţiunilor maicii Tereza, Vaticanul a devenit interesat de aceasta, după ce în anii ’50 sancţionase acest ordin. Cu ajutorul Vaticanului, maica Tereza şi-a extins activitatea în America de Sud, în Venezuela, şi a fost chemată la Roma de către Papa Paul al VI-lea. A primit un sediu la Vatican, unde a deschis o casă pentru sărmanii Romei, cu călugăriţe aduse din India.

Premiul Nobel pentru PaceMaica Tereza nu a fost interesată de niciun premiu, de niciun onor. Nu toţi i-au înţeles felul de a fi, fără vanităţi şi ipocrizii într-o lume tot mai lipsită de valori şi plină de vanitate. A considerat că este un gest normal să vândă limuzina primită de la Papa Paul al VI-lea şi să susţină cu banii primiţi colonia de leproşi. A primit, de la Vatican, premiul Papei Ioan al XXIII-lea, apoi, în 1979, Premiul Nobel pentru Pace, pentru munca sa umanitară, devenind o personalitate mondială. Faima bunătăţii sale a depăşit India, iar Misionarele Carităţii a devenit un ordin cunoscut în toată lumea, din India, până în Venezuela, de la Calcutta, până la New York şi Londra. Maica Tereza s-a implicat în combaterea sărăciei, a singurătăţii, a drogurilor, a alcoolului. A propovăduit ajutorarea aproapelui şi a considerat că cea mai importantă misiune în această lume este solidarizarea oamenilor, indiferent de avere sau vârstă.
Maica Tereza a schimbat ideile unei lumi întregi despre cum, când şi cui să-i faci bine, indiferent de religie, de culoare, de vârstă şi de naţionalitate. A reuşit să depăşească bariere altădată de netrecut şi a demonstrat că Premiul Nobel nu-i aparţine ei, ci tuturor celor care doresc să-i ajute pe săraci. A trăit un şoc în momentul în care s-a anunţat că a câştigat Nobelul pentru Pace. Toţi cei care i-au ignorat bunătatea şi opera până atunci au năvălit să o cunoască şi să fie asociaţi cu numele ei. Au creat un adevărat circ mediatic în jurul ei! Nu au înţeles-o însă niciodată! Nu au înţeles că harurile maicii Tereza erau modestia şi bunătatea, şi i-au reproşat că este prea modestă pentru a vindeca rănile mari ale omenirii: sărăcirea, boala, singurătatea. Nu au înţeles că binele nu se face cu fanatism, ci cu dragoste şi dăruire, că nu era purtătoarea mesajelor unei singure religii. 
Una dintre marile dureri ale maicii Tereza a fost faptul că nu şi-a revăzut niciodată mama şi sora. A făcut demersuri pe lângă regimul comunist de la Tirana pentru a le permite celor două să părăsească Albania. Dar încercările sale au fost sortite eşecului. A purtat o corespondenţă cu acestea, fără să primească vreodată răspuns la scrisorile sale. Interdicţia de a părăsi ţara pentru două femei bătrâne şi bolnave s-a înscris între actele reprobabile ale regimului comunist. În 1972, Drana Bojaxhiu a murit fără să-şi mai vedea vreodată fiica. După doar un an, a murit şi sora sa.
Maica Tereza şi Misionarele Carităţii au fost aspru judecate de către mass-media pentru că nu au avut niciodată o evidenţă contabilă. Toate veniturile provenite din donaţii, premii, acte de caritate erau investite în îngrijirea şi hrana săracilor, în construirea de noi aşezăminte şi adăposturi. S-a spus că nu a existat o strategie investiţională, că maicile nu ştiau din ce vor supravieţui luna viitoare şi hrăneau pe toţi cei care veneau să ceară, că guvernele statelor bogate nu au acordat fonduri pentru că nu aveau imaginea modului în care se vor cheltui aceşti bani. În primele trei decenii de funcţionare, Misionarele Carităţii au avut perioade de foamete ca şi săracii Calcuttei. Chiar după 1979, marile corporaţii, guvernele, biserica, persoanele bogate au investit cu greu în operele caritabile, invocând lipsa unui control al contabilităţii. Dar miracolul făcut de maica Tereza a fost supravieţuirea şi ajutorarea a sute de mii de oameni, fără să aibă pentru asta un venit constant, ci doar din donaţiile oamenilor simpli, uneori chiar și ale celor sărmani.
În anii’80 şi începutul anilor’90, când popularitatea sa şi a cauzei sale a crescut spectaculos, ca şi fondurile alocate congregaţiei sale,  maica Tereza nu a devenit un demnitar, o privilegiată a sorţii, cu limuzină şi gărzi de corp, trăind în marile hoteluri ale lumii pe care a străbătut-o în lung şi lat, ci a rămas o călugăriţă modestă, care cerea donaţii pentru săracii lumii şi nu pentru bunăstarea personală. A dus o viaţă simplă, nu a avut bunuri în proprietate, ci doar 3 sari-uri albe şi câteva suveniruri dragi primite în dar.
O prietenie reală a legat-o de Indira Ghandi. Cu Papa Ioan Paul al-II-lea s-a întâlnit în 1988 şi i-a cerut sprijin pentru a înfiinţa la Roma, patru aşezăminte pentru săraci.
În 1989, a supravieţuit în mod miraculos unui atac de cord. Medicii i-au recomandat odihnă şi linişte. Ea şi-a continuat viaţa şi acţiunile caritabile.
 
Maica Tereza şi RomâniaMaica Tereza a vizitat România la 2 mai 1990, la scurt timp după revoluţie, şi a doua oară în 1992. A deschis o filială a ordinului Misionarelor Carităţii la Bacău, un centru special pentru persoane cu handicap şi un centru maternal pentru mame fără sprijin.
Maica Tereza a fost şi a rămas cea mai renumită călugăriţă a ultimei sută de ani, faimă pe care nu a căutat-o, nu a cultivat-o decât pentru a aduna bani pentru săracii ei. A fost o sfântă a zilelor noastre, a făcut miracole, vindecări ale bolnavilor, dar cel mai mare miracol a fost miracolul aducerii problemei sărăciei din India şi din întreaga lume în atenţia mass-mediei internaţionale. A primit premiul Nobel pentru Pace, probabil unei dintre cele mai bine atribuite premii din istoria Nobelului.
Maica Tereza s-a stins din viață în 1997 şi a avut parte de funeralii naţionale.
Ordinul Misionarele Carităţii îşi desfăşoară activitatea pe toate continentele, fiind prezent şi în România, iar lecţia istorică a Maicii Tereza este să faci bine tuturor celor care au nevoie, celor pe care-i întâlneşti, şi din tot sufletul.

Insert: Dăruieşte celor din jurul tău dragostea pe care toţi o primim. Dăruieşte până acest lucru va provoca durere, pentru că adevărata dragoste doare.
Maica Tereza

                                                                        Autor: Administrator site 

Sursa: Revista Istorie și Civilizație