Născută la 26 august 1910 la Skopje, Agnes Gonxa Bojaxhiu era fiica unui negustor aromân bogat, Nicola Bojaxhiu, şi a Dranei. Originea sa aromână, afirmată în unele surse, este infirmată de altele care susţin originea sa albaneză. Agnes a fost un copil cuminte, dintr-o familie înstărită, cel de-al doilea nume al său, Gonxa, însemnând boboc de trandafir. Născută în Imperiul Otoman, a trăit apoi în Albania independentă (din 1912). Nicola Bojaxhiu a fost unul dintre militanţii pentru independenţa Albaniei. Acesta a murit în 1919, în împrejurări suspecte. Familia Bojaxhiu era catolică, iar Agnes a fost crescută în spiritul credinţei şi al dragostei faţă de semeni.
Pierderea tatălui a adus cu ea şi pierderea averii familiei, asociatul tatălui contribuind la aceasta. Rămasă văduvă, Drana a înţeles că trebuie să lupte pentru supravieţuire şi a deschis o mică negustorie cu broderii şi covoare făcute în casă şi astfel şi-a întreţinut familia. Drana Bojaxhiu s-a opus cu vehemenţă dorinţei tinerei Agnes de a se călugări, dar a înţeles că fiica sa are o chemare, pentru asta și i-a dat binecuvântarea.
Sora Tereza şi drumul spre IndiaTânăra Agnes auzise de misionariatul în India, de o ţară îndepărtată unde oamenii erau atât de săraci încât cerul le era acoperiş şi mormânt, şi a dorit să-i ajute. A plecat la 26 septembrie 1928 din Skopje spre Zagreb şi apoi spre Dublin unde a intrat în Congregaţia Surorilor de Loreto. După două luni petrecute în Irlanda, şi-a continuat drumul spre India, iar în ianuarie 1929 a ajuns la Calcutta. Cu un talent aparte, a învăţat rapid atât engleza, cât şi bengali. După doi ani, în 1931 a făcut primul legământ religios de călugărie şi şi-a ales numele de Tereza. A admirat-o şi venerat-o pe Sfânta Theresa de Lisieux – o sfântă modestă care şi-a petrecut întreaga viaţă rugându-se pentru cei săraci, şi a dorit să-i urmeze pilda.
Timp de aproape două decenii, maica Tereza (a depus jurământul la Darjeeling, în 1937) a locuit în Calcutta, la Şcoala St. Mary ce aparţinea Conventului Loreto, din cartierul Entally din partea de est a oraşului. Şcoala era orfelinat şi internat pentru copiii străzii. Maica Tereza a organizat o şcoală pentru copiii de pe străzile Calcuttei, considerând că educaţia şi igiena pot face minuni.
Dar încercările vieţii abia acum începeau pentru maica Tereza. Cel de-al Doilea Război Mondial a cuprins şi India. Mănăstirea maicii Tereza a fost rechiziţionată de către armata britanică, copiii evacuaţi iar călugăriţele au plecat din Calcutta.
Trenul spre Darjeeling
Maica Tereza a hotărât să rămână în Calcutta, între săracii ce deveniseră ai ei. A educat copiii străzii pe străzi, în clase improvizate. După război, situaţia, şi aşa grea, din oraş s-a înrăutăţit, refugiaţii din Pakistan erau tot mai numeroşi şi mai săraci, conflictele religioase tot mai multe, iar mişcarea de independenţă a Indiei divizase societatea indiană. Foametea şi violenţa extremă cuprinsese Calcutta, iar sărăcii trăiau şi mureau sub cerul liber fără ca cineva să-i ajute. Luptând cu ignoranţa, violenţa şi foamea, zi de zi, în mahalalele Calcuttei, maica Tereza s-a îmbolnăvit grav, fiind suspectă de tuberculoză. La insistenţele superiorilor săi, a plecat în septembrie 1946 la Darjeeling, pentru a se trata. În trenul spre Darjeeling a avut o viziune divină ce i-a spus Părăseşte conventul şi lucrează pentru cei sărmani. Din acest moment, maica Tereza şi-a dedicat întreaga viaţă săracilor de pe străzile Calcuttei. A locuit în mijlocul acestora până la sfârşitul vieţii.
Biserica Catolică a înţeles dorinţa acesteia, iar liderul Bisericii Romano-Catolice din India i-a acordat la 8 august 1948 un indult de eclaustrare – ce-i permitea să părăsească mănăstirea şi să trăiască în lumea laică fără a-şi pierde statutul monahal.
Maica Tereza a părăsit mănăstirea, a îmbrăcat un sari alb şi a plecat să trăiască în mijlocul săracilor. A învăţat să îngrijească bolnavii şi a început în 1948, singură, munca în mahalalele sărace fără vreun ajutor material din partea bisericii. Tot în 1948 a primit cetăţenie indiană. Prima şcoală a înfiinţat-o pe un teren viran în mahalaua Motjiheel. Cu ajutorul donaţiilor a construit o clasă şi o infirmerie şi s-a îngrijit de educaţia şi sănătatea copiilor din împrejurimi.
Din păcate, au apărut şi multe voci care i-au contestat atât autoritatea, cât şi acţiunile. Chiar unele autorităţi indiene spuneau că educaţia copiilor din mahalale nu e necesară. Dar maica Tereza nu s-a îndoit niciodată de misiunea sa! A primit ajutoare de la persoane de o altă religie, musulmani, hinduşi, sikh, jainişti, budişti care au văzut în ea şi în munca ei bunătatea. Maica Tereza nu a discriminat niciodată pe cei de o altă religie, i-a îngrijit cu abnegaţie pe toţi copiii şi pe toţi suferinzii indiferent de religia acestora.
Timp de aproape două decenii, maica Tereza (a depus jurământul la Darjeeling, în 1937) a locuit în Calcutta, la Şcoala St. Mary ce aparţinea Conventului Loreto, din cartierul Entally din partea de est a oraşului. Şcoala era orfelinat şi internat pentru copiii străzii. Maica Tereza a organizat o şcoală pentru copiii de pe străzile Calcuttei, considerând că educaţia şi igiena pot face minuni.
Dar încercările vieţii abia acum începeau pentru maica Tereza. Cel de-al Doilea Război Mondial a cuprins şi India. Mănăstirea maicii Tereza a fost rechiziţionată de către armata britanică, copiii evacuaţi iar călugăriţele au plecat din Calcutta.
Trenul spre Darjeeling
Maica Tereza a hotărât să rămână în Calcutta, între săracii ce deveniseră ai ei. A educat copiii străzii pe străzi, în clase improvizate. După război, situaţia, şi aşa grea, din oraş s-a înrăutăţit, refugiaţii din Pakistan erau tot mai numeroşi şi mai săraci, conflictele religioase tot mai multe, iar mişcarea de independenţă a Indiei divizase societatea indiană. Foametea şi violenţa extremă cuprinsese Calcutta, iar sărăcii trăiau şi mureau sub cerul liber fără ca cineva să-i ajute. Luptând cu ignoranţa, violenţa şi foamea, zi de zi, în mahalalele Calcuttei, maica Tereza s-a îmbolnăvit grav, fiind suspectă de tuberculoză. La insistenţele superiorilor săi, a plecat în septembrie 1946 la Darjeeling, pentru a se trata. În trenul spre Darjeeling a avut o viziune divină ce i-a spus Părăseşte conventul şi lucrează pentru cei sărmani. Din acest moment, maica Tereza şi-a dedicat întreaga viaţă săracilor de pe străzile Calcuttei. A locuit în mijlocul acestora până la sfârşitul vieţii.
Biserica Catolică a înţeles dorinţa acesteia, iar liderul Bisericii Romano-Catolice din India i-a acordat la 8 august 1948 un indult de eclaustrare – ce-i permitea să părăsească mănăstirea şi să trăiască în lumea laică fără a-şi pierde statutul monahal.
Maica Tereza a părăsit mănăstirea, a îmbrăcat un sari alb şi a plecat să trăiască în mijlocul săracilor. A învăţat să îngrijească bolnavii şi a început în 1948, singură, munca în mahalalele sărace fără vreun ajutor material din partea bisericii. Tot în 1948 a primit cetăţenie indiană. Prima şcoală a înfiinţat-o pe un teren viran în mahalaua Motjiheel. Cu ajutorul donaţiilor a construit o clasă şi o infirmerie şi s-a îngrijit de educaţia şi sănătatea copiilor din împrejurimi.
Din păcate, au apărut şi multe voci care i-au contestat atât autoritatea, cât şi acţiunile. Chiar unele autorităţi indiene spuneau că educaţia copiilor din mahalale nu e necesară. Dar maica Tereza nu s-a îndoit niciodată de misiunea sa! A primit ajutoare de la persoane de o altă religie, musulmani, hinduşi, sikh, jainişti, budişti care au văzut în ea şi în munca ei bunătatea. Maica Tereza nu a discriminat niciodată pe cei de o altă religie, i-a îngrijit cu abnegaţie pe toţi copiii şi pe toţi suferinzii indiferent de religia acestora.
Încă din timpul vieţii maicii Tereza, au apărut legende legate de întâmplările sau minunile sale. Oameni necunoscuţi sau personaje stranii donau proprietăţi sau sume importante de bani pentru cauza nefericiţilor din mahalalele Calcuttei. Aceste legende au dus la crearea unei aure, ceea ce pentru unii erau „întâmplări stranii”, pentru alţii era mâna Bunului Dumnezeu.
Pe rând, Misionarele carităţii au construit Căminul Carităţii, apoi Casa Muribunzilor din Kalighat unde orfanii, bolnavii, muribunzii găseau hrană, acoperiş şi alinare. Dar misiunea maicii Tereza a fost extrem de dificilă. La mijlocul anilor’50, pe străzile Calcuttei trăiau aproximativ două milioane de persoane fără adăpost, care se hrăneau din resturi, când le găseau, astfel că Misionarele Carităţii făceau cu greu faţă numărului imens de cereri de ajutor. Actele sale de caritate au trezit şi invidia şi ura unora care o acuzau de prozelitism catolic, dar maica Tereza nu a cerut nici unui pacient să se convertească. Celor ce mureau în aşezămintele misionarelor li se făcea o înmormântare conformă cu religia lor. A îngrijit suferinzii, indiferent de religia lor. Cazul care a rămas în istorie este cel al unui preot hindus care hulise actele maicii, dar care, fiind grav bolnav, a fost abandonat de ai săi şi a ajuns la Casa Muribunzilor, fiind îngrijit până la moarte de maica Tereza.
În 1955, a pus baza Casei Copiilor, încercând să adune de pe străzi copiii bolnavi, orfani, cei cu handicapuri severe abandonaţi de părinţi. Dar cea mai grea boală a copiilor indieni era malnutriţia, iar fondurile primite din donaţii nu erau suficiente pentru a-i hrăni pe toţi.
Lupta cu lepra şi cu prejudecăţileO altă luptă dusă de maica Tereza, ce i-a adus, din timpul vieţii, aura de sfântă, a fost lupta cu lepra – boala Hansen, o maladie ce s-a dovedit a fi ereditară şi care nu se ia prin contactul direct cu cel bolnav. Maica Tereza a încercat să schimbe modul în care bolnavii de lepră erau priviţi de către semenii sănătoşi. A îngrijit cu mâna sa leproşi pentru a arăta că boala nu este contagioasă şi a încercat să-i educe pe cei care aveau cazuri în familie, deoarece, dacă boala era diagnosticată de timpuriu, se putea trata. Oamenii simpli au considerat că maica Tereza face miracole, că atinge leproşii şi aceştia se vindecă, dar nu acesta era miracolul făcut de ea, ci miracolul împotriva ignoranţei, a superstiţiei şi a relei-voinţe. A atras atenţia asupra acestor nefericiţi ce puteau fi îngrijiţi şi mai ales asupra modului inuman în care aceşti suferinzi au fost trataţi de către societate, timp de sute de ani.
Toate activităţile maicii Tereza nu au rămas fără ecou în India şi în întreaga lume. În anul 1962, guvernul indian i-a acordat premiul Padma Shri, una din cele mai importante distincţii indiene şi premiul cel mai drag maicii Tereza. Cu banii primiţi a construit un nou aşezământ şi a înfiinţat o versiune masculină a Misionarelor Carităţii, un grup de tineri călugări. Fraţii Misionari ai Carităţii au fost recunoscuţi oficial de curia romană în anul 1967.
Odată cu multiplicarea activităţilor Misionarelor Carităţii şi ecoul mondial al acţiunilor maicii Tereza, Vaticanul a devenit interesat de aceasta, după ce în anii ’50 sancţionase acest ordin. Cu ajutorul Vaticanului, maica Tereza şi-a extins activitatea în America de Sud, în Venezuela, şi a fost chemată la Roma de către Papa Paul al VI-lea. A primit un sediu la Vatican, unde a deschis o casă pentru sărmanii Romei, cu călugăriţe aduse din India.
Toate activităţile maicii Tereza nu au rămas fără ecou în India şi în întreaga lume. În anul 1962, guvernul indian i-a acordat premiul Padma Shri, una din cele mai importante distincţii indiene şi premiul cel mai drag maicii Tereza. Cu banii primiţi a construit un nou aşezământ şi a înfiinţat o versiune masculină a Misionarelor Carităţii, un grup de tineri călugări. Fraţii Misionari ai Carităţii au fost recunoscuţi oficial de curia romană în anul 1967.
Odată cu multiplicarea activităţilor Misionarelor Carităţii şi ecoul mondial al acţiunilor maicii Tereza, Vaticanul a devenit interesat de aceasta, după ce în anii ’50 sancţionase acest ordin. Cu ajutorul Vaticanului, maica Tereza şi-a extins activitatea în America de Sud, în Venezuela, şi a fost chemată la Roma de către Papa Paul al VI-lea. A primit un sediu la Vatican, unde a deschis o casă pentru sărmanii Romei, cu călugăriţe aduse din India.
Maica Tereza a schimbat ideile unei lumi întregi despre cum, când şi cui să-i faci bine, indiferent de religie, de culoare, de vârstă şi de naţionalitate. A reuşit să depăşească bariere altădată de netrecut şi a demonstrat că Premiul Nobel nu-i aparţine ei, ci tuturor celor care doresc să-i ajute pe săraci. A trăit un şoc în momentul în care s-a anunţat că a câştigat Nobelul pentru Pace. Toţi cei care i-au ignorat bunătatea şi opera până atunci au năvălit să o cunoască şi să fie asociaţi cu numele ei. Au creat un adevărat circ mediatic în jurul ei! Nu au înţeles-o însă niciodată! Nu au înţeles că harurile maicii Tereza erau modestia şi bunătatea, şi i-au reproşat că este prea modestă pentru a vindeca rănile mari ale omenirii: sărăcirea, boala, singurătatea. Nu au înţeles că binele nu se face cu fanatism, ci cu dragoste şi dăruire, că nu era purtătoarea mesajelor unei singure religii.
Una dintre marile dureri ale maicii Tereza a fost faptul că nu şi-a revăzut niciodată mama şi sora. A făcut demersuri pe lângă regimul comunist de la Tirana pentru a le permite celor două să părăsească Albania. Dar încercările sale au fost sortite eşecului. A purtat o corespondenţă cu acestea, fără să primească vreodată răspuns la scrisorile sale. Interdicţia de a părăsi ţara pentru două femei bătrâne şi bolnave s-a înscris între actele reprobabile ale regimului comunist. În 1972, Drana Bojaxhiu a murit fără să-şi mai vedea vreodată fiica. După doar un an, a murit şi sora sa.
Maica Tereza şi Misionarele Carităţii au fost aspru judecate de către mass-media pentru că nu au avut niciodată o evidenţă contabilă. Toate veniturile provenite din donaţii, premii, acte de caritate erau investite în îngrijirea şi hrana săracilor, în construirea de noi aşezăminte şi adăposturi. S-a spus că nu a existat o strategie investiţională, că maicile nu ştiau din ce vor supravieţui luna viitoare şi hrăneau pe toţi cei care veneau să ceară, că guvernele statelor bogate nu au acordat fonduri pentru că nu aveau imaginea modului în care se vor cheltui aceşti bani. În primele trei decenii de funcţionare, Misionarele Carităţii au avut perioade de foamete ca şi săracii Calcuttei. Chiar după 1979, marile corporaţii, guvernele, biserica, persoanele bogate au investit cu greu în operele caritabile, invocând lipsa unui control al contabilităţii. Dar miracolul făcut de maica Tereza a fost supravieţuirea şi ajutorarea a sute de mii de oameni, fără să aibă pentru asta un venit constant, ci doar din donaţiile oamenilor simpli, uneori chiar și ale celor sărmani.
În anii’80 şi începutul anilor’90, când popularitatea sa şi a cauzei sale a crescut spectaculos, ca şi fondurile alocate congregaţiei sale, maica Tereza nu a devenit un demnitar, o privilegiată a sorţii, cu limuzină şi gărzi de corp, trăind în marile hoteluri ale lumii pe care a străbătut-o în lung şi lat, ci a rămas o călugăriţă modestă, care cerea donaţii pentru săracii lumii şi nu pentru bunăstarea personală. A dus o viaţă simplă, nu a avut bunuri în proprietate, ci doar 3 sari-uri albe şi câteva suveniruri dragi primite în dar.
O prietenie reală a legat-o de Indira Ghandi. Cu Papa Ioan Paul al-II-lea s-a întâlnit în 1988 şi i-a cerut sprijin pentru a înfiinţa la Roma, patru aşezăminte pentru săraci.
În 1989, a supravieţuit în mod miraculos unui atac de cord. Medicii i-au recomandat odihnă şi linişte. Ea şi-a continuat viaţa şi acţiunile caritabile.
Maica Tereza şi RomâniaMaica Tereza a vizitat România la 2 mai 1990, la scurt timp după revoluţie, şi a doua oară în 1992. A deschis o filială a ordinului Misionarelor Carităţii la Bacău, un centru special pentru persoane cu handicap şi un centru maternal pentru mame fără sprijin.
Maica Tereza a fost şi a rămas cea mai renumită călugăriţă a ultimei sută de ani, faimă pe care nu a căutat-o, nu a cultivat-o decât pentru a aduna bani pentru săracii ei. A fost o sfântă a zilelor noastre, a făcut miracole, vindecări ale bolnavilor, dar cel mai mare miracol a fost miracolul aducerii problemei sărăciei din India şi din întreaga lume în atenţia mass-mediei internaţionale. A primit premiul Nobel pentru Pace, probabil unei dintre cele mai bine atribuite premii din istoria Nobelului.
Maica Tereza s-a stins din viață în 1997 şi a avut parte de funeralii naţionale.
Ordinul Misionarele Carităţii îşi desfăşoară activitatea pe toate continentele, fiind prezent şi în România, iar lecţia istorică a Maicii Tereza este să faci bine tuturor celor care au nevoie, celor pe care-i întâlneşti, şi din tot sufletul.
Insert: Dăruieşte celor din jurul tău dragostea pe care toţi o primim. Dăruieşte până acest lucru va provoca durere, pentru că adevărata dragoste doare.
Maica Tereza
Maica Tereza
Autor: Administrator site
Sursa: Revista Istorie și Civilizație
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu